Contract semnat pentru proiectul de eficientizare energetică și modernizare a Liceului „Petru Rareș” Feldioara
Locuitorii Comunei Feldioara au primit astăzi o veste importantă: a fost semnat contractul de execuție pentru proiectul de Eficientizare Energetică, Consolidare și Modernizare a Corpului A al Liceului „Petru Rareș”. Investiția reprezintă un pas major în dezvoltarea infrastructurii educaționale locale și în crearea unui mediu modern și sigur pentru elevi și cadrele didactice.
Proiectul este finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, Prioritatea 3 – O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, având ca obiectiv creșterea eficienței energetice. Codul SMIS al proiectului este 318693.
Contractul de execuție, în valoare de 26.994.581,30 lei (TVA inclus), a fost atribuit asocierii ROMFIT GRUP SRL și SC HAR&H SRL. Valoarea totală a proiectului se ridică la 39.384.368,81 lei, dintre care 28.450.318,60 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Primăria Feldioara asigură cofinanțarea eligibilă și acoperă cheltuielile neeligibile, în valoare de peste 10 milioane de lei.
Ce prevede proiectul
- Creșterea eficienței energetice a clădirii
- Consolidarea structurii de rezistență
- Modernizarea completă a spațiilor educaționale
- Reabilitarea acoperișului
- Înlocuirea tâmplăriei pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare
Beneficii pentru comunitate
- Reducerea consumului de energie cu peste 90%
- Scăderea emisiilor de CO₂
- Creșterea siguranței și confortului în școală
- Condiții moderne pentru elevi și profesori
- Dezvoltarea infrastructurii educaționale locale
Durata de implementare a proiectului este de 20 de luni, iar beneficiarii direcți sunt elevii și personalul Liceului „Petru Rareș”.
Primarul Sorin Taus transmite că investiția reprezintă un angajament ferm pentru educație, eficiență energetică și viitorul comunității. Un pas important, așteptat și necesar, devine astfel realitate.


