Brașovenii știu și își aduc aminte că am susținut și am votat skatepark-ul din zona Fartec!
În octombrie 2021 eram viceprimar al municipiului Brașov. Atunci, am luat legătura cu Theodor Moiaschi, Cristoph Baier și inițiatorii proiectului de skatepark din zona fostei fabrici Fartec. Am avut întâlniri și am mers cu toții la fața locului, pentru a-i înțelege toate detaliile.
Împreună cu echipa PNL Brașov din Consiliul Local am votat și am aprobat realizarea proiectului de skatepark în Brașov, unul benefic pentru copiii și tinerii din municipiul nostru. Așa a început punerea în practică a proiectului.
Acum, în mandatul primarului George Scripcaru, skatepark-ul e gata de recepție și de inaugurare. Urmează darea în folosință, în scurt timp. Astfel, Brașovul a câștigat încă o locație nouă de practicare a sportului și de petrecere a timpului liber!
Realizarea skatepark-ului este încă o dovadă că PNL Brașov este deschis permanent dialogului cu cetățenii, le acordă încredere și susținere tinerilor brașoveni cu idei și inițiativă și are capacitatea de a duce la îndeplinire, de la un capăt la altul, proiecte utile și necesare comunității noastre.


