Pod refăcut peste pârâul Zizin, pe Drumul Judeţean 103 A Braşov – Tărlungeni – Zizin!
Am dus la bun sfârşit o nouă investiţie în infrastructura rutieră realizată şi finanţată de Consiliul Judeţean Braşov, pentru care astăzi s-a semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Podul situat la kilometrul 16 pe DJ 103 A, la ieşirea din satul Zizin spre Dălghiu, a fost reabilitat din temelii în urma calamităţilor care au afectat grav structura construcţiei.
Valoarea totală a contractului privind „Refacere pod DJ 103A km 16+000 – deteriorare infrastructură pod şi rampe de acces – Proiect tehnic şi execuţie” a fost de peste 5,1 milioane de lei, din care 1,6 milioane de lei au însemnat fonduri primite din Fondul de intervenţie al Guvernului, iar diferenţa am alocat-o din bugetul propriu al Judeţului Braşov.
2023 va rămâne în istoria judeţului Braşov ca anul deschiderii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, însă este şi un an de bilanţ, care marchează încheierea cu succes a numeroase şi importante obiective investiţionale domeniul reabilitării şi modernizării reţelei rutiere a judeţului Braşov.
Continuăm!