Veste bună pentru locuitorii Stațiunii Climaterice Sâmbăta!
Încheiem săptămâna cu o veste mult așteptată de comunitatea noastră. Zilele trecute a fost montat un nou post de transformare, care va deservi partea de sus a Stațiunii Climaterice Sâmbăta.
Noul post de transformare are o capacitate de 630 kW și îl va înlocui pe cel vechi, care în ultima perioadă nu mai făcea față cerințelor tot mai mari de consum.
Totul a început în urma sesizărilor venite din partea rezidenților, care semnalau defecte frecvente ale rețelei de distribuție. Problemele s-au accentuat de-a lungul anilor, pe fondul dezvoltării accelerate a zonei.
Am adus această situație în atenția directorului general al DEER Transilvania Sud, doamna Mihaela Suciu, căreia îi mulțumim pentru amabilitate și pentru colaborarea excelentă. În urma demersurilor făcute, care au durat aproximativ un an și jumătate, problema a ajuns la o soluție concretă.
Investiția, una deloc neglijabilă, a fost finanțată integral de Electrica Furnizare, iar prin această modernizare ne dorim ca serviciile de distribuție a energiei electrice să fie la nivelul așteptărilor cetățenilor.
În perioada următoare vor fi realizate legăturile la rețeaua de medie tensiune, după care noul post de transformare va deveni complet funcțional.
Totodată:
• am făcut demersuri pentru instalarea unui nou post de transformare în zona din vecinătatea drumului spre Drăguș, pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a rezidenților din acea zonă;
• depunem eforturi pentru modernizarea postului de transformare din vecinătatea fostei livezi, astfel încât și partea de jos a stațiunii să beneficieze de o furnizare corespunzătoare a energiei electrice.
Din păcate, infrastructura electrică era la nivelul anilor 1970, iar dezvoltarea intensă din ultimii ani a făcut ca aceasta să fie mult subdimensionată.
Modernizarea era absolut necesară și urgentă.
spune primarul Nicolae Morariu


