Nu aș zice că îmi place să fac mișto de oameni, mai ales că nici nu sunt vremuri prea vesele, dar ieri consilierii locali USR-FDGR m-au amuzat teribil.

Au reușit să scrie un capitol în manualul nescris al absurdului administrativ cu o hotărâre demnă de o piesă de teatru, apoi au convocat o ședință plină de entuziasm pentru a propune revocarea unor membri dintr-o AGA… care, surpriză, nu există!

După ce au demonstrat cât de competenți sunt în domeniul administrației publice locale, s-au mai și supărat că ceilalți consilieri locali nu au participat la ședință. Au luat rețelele sociale cu asalt, postând texte și live-uri dojenitoare la adresa mea și a celorlalți colegi!

Păi stați, măi, fraților, că noi am zis că faceți o glumă și vreți să vedeți dacă ne prindem. Nici prin cap nu mi-a trecut că treaba e serioasă și niciunul dintre consilierii USR – FDGR, care se dau competenți și educați, nu știe că Regia Pădurilor Kronstadt nu are AGA, fiind o instituție la care singurul acționar este Municipiul Brașov.

Între consilierii locali USR – FDGR există cel puțin două persoane cu studii juridice, adică avocați practicanți, membri în Baroul Brașov, respectiv Beatrice Moraru și Alex Gheorghe. Acesta din urmă este chiar avocat specializat pe insolvențe, deci ar trebui să știe ceva mai mult despre organizarea unei regii. Sau poate că nu, dacă mă gândesc mai bine. Gheorghe a fost membru în consiliul de administrație la RIAL în mandatele Buga – Coliban, când societatea vindea un apartament din patrimoniul orașului cu 700 de lei, deci…

Așa că, într-o sală de consiliu plină de scaune goale, consilierii au dezbătut cu patos despre importanța unei gestiuni corecte și transparente a unei entități fictive. Argumentele au zburat ca într-un duel intelectual, fiecare consilier încercând să convingă publicul imaginar de gravitatea situației. Cu o asemenea determinare, poți doar să te întrebi de ce nu au propus și revocarea lui Moș Crăciun din funcția de director al fabricii de jucării de la Polul Nord.

Într-un final apoteotic, votul a avut loc, iar rezultatul a fost unanim: membrii inexistenți ai AGA inexistente au fost oficial revocați din funcții. Aplauzele imaginare au umplut sala, iar consilierii au părăsit ședința cu sentimentul datoriei împlinite.

Sigur, persistă durerea că anul trecut au pierdut alegerile și încă se întreabă de ce nu i-au votat oamenii.

conform postare Facebook George Scripcaru