Reforma administrației publice centrale și locale a fost întârziată prea mult, dar va fi în sfârșit adoptată.
Această reformă înseamnă o micșorare considerabilă a cheltuielilor statului. Dacă ea era adoptată anul trecut, aveam o economie deja realizată și făceam un mare pas înainte și în reducerea deficitului.
Trebuie să fim conștienți că am depășit un vârf de criză, dar lupta pentru diminuarea deficitului și scăderea datoriei externe trebuie să continue.
Lupta anti-sărăcie va avea rezultate reale atunci când vom avea o creștere economică reală, când se va îmbunătății puterea de cumpărare, iar inflația va scădea. Trebuie să ajungem acolo, dar asta o vom putea face dacă continuăm reformele, scădem cheltuielile statului și păstrăm disciplina fiscală.
Nu ne mai permitem să aruncăm banii pe fereastră, să împrumutăm bani și să îi băgăm în consum. Aceasta nu este o soluție pentru că ne furăm singuri căciula.
#gabrielandronache, #andronachedeputat, #deputatpnlbrasov, #gabrielandronachedeputat,


