În ședința extraordinară a Consiliului Județean Brașov, doamna dr. Cristina Vecerdi și-a luat rămas bun de la colegii consilieri, încheindu-şi mandatul, odată cu numirea sa în funcţia de director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

Recunoscută ca fiind unul dintre cei mai respectați și apreciați medici de urgență din Brașov, un exemplu de profesionalism și devotament, Cristina Vecerdi a ales să continue să sprijine comunitatea brașoveană, în cadrul spitalului, unde își va pune în valoare bogata experienţă și calitățile de coordonator.

Îţi mulţumim, Cristina, pentru activitatea valoroasă din cadrul Consiliului Județean Brașov și pentru implicarea ta ca preşedinte al Comisiei de sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în susţinerea proiectelor de dezvoltare ale spitalelor şi a strategiei de sănătate la nivelul judeţului Braşov.

Mult succes în această nouă etapă profesională!