Pasagerul cu numărul 500.000 al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a aterizat luni, 1 septembrie, la ora 11:45, numărându-se printre călătorii cursei AnimaWings Antalya-Brașov.
Cu ocazia acestui eveniment, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea a transmis: ”500.000 de pasageri reprezintă o realizare remarcabilă pentru aeroportul nostru, o cifră extraordinară care îi contrazice pe acei pesimiști, care s-au exprimat la începuturi cu privire la rezultatele aeroportului de la Brașov.
Avem planuri solide de dezvoltare și modernizare a infrastructurii aeroportuare, inclusiv extinderea de laplatformei de îmbarcare-debarcare cu 5 poziții, realizarea căii de degajare rapidă, canalizare pluvială aferentă, extinderea reţelei de iluminat, dar și a sistemului TVCI (televiziune cu circuit închis) şi a balizajului.
Vom oferi mai multă încredere companiilor aeriene și îî asigur pe brașoveni că, pe baza studiilor de specialitate, vom avea tot mai multe destinații disponibile de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”.
Evoluția traficului de pasageri pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav:
- inaugurarea AIBG – 15 iunie 2023
- pasagerul 10.000 – 18 iulie 2023
- pasagerul 50.000 – 9 octombrie 2023
- pasagerul 100.000 – 10 martie 2024
- pasagerul 200.000 – 30 august 2024
- pasagerul 500.000 – 1 septembrie 2025


