Eficienţă maximă în valorificarea alocărilor bugetare. Aceasta este cerinţa mea pentru managerii tuturor instituţiilor spitaliceşti din subordinea Consiliului Judeţean, acum, când ne apropiem de finalul unui an provocator sub aspect economic.
În această dimineaţă am participat la şedinţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”, o instituţie-model de bune practici în ceea ce priveşte gestionarea judicioasă a resurselor financiare disponibile.
Până la 31 decembrie, este esenţial să utilizăm fondurile disponibile în domeniul sanitar şi să executăm obiectivele de investiţii aferente sumelor bugetate, fie că vorbim despre lucrări de reabilitare şi modernizare a infrastructurii, de relocare şi reamenajare a unor secţii clinice sau de dotări cu echipamente medicale.
Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere economic, avem la dispoziţie oportunităţi financiare cu ajutorul cărora să modernizăm instituţiile medicale şi asemenea instrumente vor continua să apară.
De aceea, fiecare manager de spital, cu sprijinul specialiştilor din executivul judeţean trebuie să fie pregătit, să identifice obiective investiţionale nu doar prioritare, ci şi realizabile în termenul prevăzut, şi pentru care, în prealabil, să realizeze documentaţiile tehnice necesare. Doar astfel vom reuşi să atragem în continuare fondurile nerambursabile prin intermediul cărora să continuăm modernizarea spitalelor noastre.
Cu eficienţă maximă, acţiuni pragmatice şi muncă în echipă putem materializa obiectivul numărul 1 în ceea ce priveşte domeniul sanitar: un standard din ce în ce mai înalt al calităţii serviciilor medicale furnizate de fiecare spital clinic braşovean.
spune Adrian Ioan Veștea


