Dăm startul lucrărilor de reabilitare și modernizare a DJ 102I Brădet-Săcele – Valea Doftanei. Cu o lungime totală de 25,6 km, drumul va conecta județul Brașov de Prahova și va reprezenta o variantă alternativă de fluidizare a traficului de pe DN 1, până la construirea autostrăzii Comarnic – Brașov.

Astăzi, împreună cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții și ai firmei Construcții Erbașu SA am semnat procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului liber de sarcini pentru tronsonul din DJ 102I aflat pe teritoriul administrativ al județului Brașov. Este vorba despre segmentul situat între km 50+820,38 (lim. jud. Prahova) și km 63+256,08 (Brădet-Săcele), cu o lungime totală de 12,436 km și o suprafață desfășurată de 218.247 mp.

Refacerea integrală a drumului județean DJ 102I este un obiectiv prioritar la nivel regional și național, fiind inclus în portofoliul Companiei Națională de Investiții și având finanțarea asigurată din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pentru implementarea proiectului, în parteneriat cu CNI au intrat consiliile județene Brașov și Prahova care și-au asumat să suporte din bugetul propriu cheltuielile neeligibile.

În momentul de față, organizarea de șantier este gata în zona Brădet-Săcele, antreprenorul Construcții Erbașu SA s-a mobilizat în teren și de săptămâna viitoare va trece la treabă.

Lucrările prevăzute în contract au o durată de execuție de trei ani. La finalul acestora vom dispune de o cale rutieră modernă, care nu doar că va asigura o conectivitate sporită între sudul și centrul țării, ci va aduce dezvoltare și prosperitate într-o zonă montană mai puțin cunoscută, dar cu un potențial turistic extraordinar.