📌 Investim în sănătate, dezvoltare și servicii publice mai bune!

În ședința de astăzi a Consiliului Județean Brașov am aprobat o rectificare bugetară prin care direcționăm fonduri către investiții esențiale pentru comunitate.

*Peste 3,6 milioane de lei vor fi alocate spitalelor:

* 1,64 milioane de lei pentru lucrări de reparații la Staționarul Astra;

* achiziție de lifturi pentru Staționarul Astra, Staționarul Tractorul și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase;

* sistem de climatizare la etajele 4 și 5 ale staționarului central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și achiziția unei lămpi scialitice;

*La Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav am asigurat resursele necesare pentru un program de operare de 16 ore, prin ocuparea posturilor vacante indispensabile acestui demers.

*Am aprobat noile regulamente de organizare și funcționare pentru serviciile sociale administrate de DGASPC Brașov, destinate adulților cu dizabilități și nevoi complexe de sprijin, astfel încât acestea să răspundă cerințelor legislative și nevoilor reale ale beneficiarilor.

*Totodată, am aprobat organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare al Carfil Industrial Parc S.A., în urma fuziunii cu Metrom Industrial Parc S.A. – un pas important pentru consolidarea activității și valorificarea mai eficientă a potențialului industrial al județului.

Continuăm să investim responsabil în sănătate, infrastructură și servicii publice, pentru ca Brașovul să se dezvolte echilibrat, iar comunitatea să beneficieze de servicii tot mai bune!