Administratie liberala cu rezultate: Bran–Moieciu–Fundata, desemnată „Destinația Anului” la categoria „Tărâmuri Fermecate”
Zona Bran–Moieciu–Fundata a obținut Locul I în cadrul competiției Destinația Anului, eveniment desfășurat la Casino Constanța, confirmând încă o dată farmecul unic al acestui colț de țară în care natura, tradiția și istoria se împletesc armonios.
Succesul a fost posibil datorită voturilor și susținerii publicului, dar și implicării comunităților locale, care contribuie zi de zi la păstrarea autenticității și frumuseții zonei.
Primarii celor trei localități – Cosmin Feroiu, primarul comunei Bran, Marius Olteanu, primarul comunei Moieciu și Marian Pîtea, primarul comunei Fundata – au transmis mulțumiri tuturor celor care au sprijinit candidatura și au subliniat că acest premiu aparține întregii comunități, de la localnici la antreprenori și până la turiștii care revin an de an.
Reprezentanții celor trei administrații locale au evidențiat faptul că distincția obținută reprezintă o recunoaștere a eforturilor comune de a promova un turism responsabil, de a proteja patrimoniul natural și cultural și de a duce mai departe renumele zonei la nivel național și internațional.
„Bran–Moieciu–Fundata este un tărâm de poveste, iar acest premiu este dovada că oamenii iubesc aceste locuri și cred în potențialul lor”, au transmis edilii celor trei localități.
Regiunea rămâne una dintre cele mai apreciate destinații montane din România, un spațiu în care cerul pare să sărute muntele, iar tradițiile autentice continuă să trăiască prin oamenii locului.


