Am avut onoarea de a o primi la Brașov pe Nadia Comăneci, legenda vie a sportului mondial, în cadrul ședinței Comitetului de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE 2027, desfășurată la Primăria Brașov.

Prezența sa, alături de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ne-a oferit tuturor o lecție de inspirație și de credință în forța muncii și a perseverenței.

Nadia Comăneci ne amintește că, în sport ca și în viață, imposibilul devine posibil, atunci când talentul, disciplina și pasiunea se întâlnesc.

🤸‍♀️ Performanța sa unică – primul 10.00 perfect din istoria gimnasticii mondiale – rămâne un simbol al excelenței românești și o sursă de motivație pentru generațiile tinere.

Marea noastră campioană a apreciat stadiul avansat al lucrărilor la Sala Polivalentă a Brașovului, un proiect dedicat sportului și performanței, și și-a exprimat susținerea pentru ediția de iarnă a FOTE 2027, dar și pentru toate inițiativele care promovează educația prin sport, fair-play-ul și mișcarea.

Salut decizia Guvernului României de a dedica anul 2026 „Zeiței de la Montreal”, un gest firesc de recunoaștere pentru momentul istoric trăit la Jocurile Olimpice din 1976.

În numele brașovenilor, îi transmit recunoștința și admirația noastră sinceră pentru emoțiile, mândria și bucuria pe care ni le-a dăruit.Mulțumim, Nadia Comăneci, pentru tot ceea ce reprezinți pentru România! 🇷🇴

#adrianvestea, #vesteapnl, #adrianioanvestea, #pnlbrasov, #consiliuljudeteanbrasov, #pnl, #judetulmarilorproiecte