Președintele PNL Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a onorat invitația comenzii Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” de a participa la ceremonia prilejuită de absolvirea Cursului de formare subofițeri în activitate specialitatea comando, promoția „Regina Maria – 150” și de finalizare a Cursului de specializare comando.
În alocuțiunea rostită cu acest prilej, prefectul Mihai Cătălin Văsii a subliniat importanța acestei zile pentru proaspeții absolvenți ai acestor cursuri, dar și pentru familiile acestora și pentru cei care i-au instruit.
„După o perioadă intensă, în care pregătirea dumneavoastră a urcat la un alt nivel, intrați în elita Armatei României. Aveți în față provocări importante, însă și oportunități pe măsură.
Vă doresc să le valorificați, pentru că vă obligă onoarea de a reprezenta această școală și de a servi România. Sunt convins că, oriunde ați fi, vă veți face datoria în cel mai bun mod, așa cum ați fost pregătiți aici. Vă felicit și vă urez succes în cariera militară!
Doresc, de asemenea, să adresez felicitări și mulțumiri echipei de comandă și instructorilor acestei școli pentru modul ireproșabil în care se prezintă și pentru profesionalismul cu care pregătesc fiecare serie de cursanți. Este o mândrie pentru comunitatea noastră că vă avem aici!”, a mai spus prefectul județului Brașov.



