Deputatul de Brașov, Gabriel Andronache a declarat că soluția corectă și rapidă pentru adoptarea Pachetului 2 de reforme este asumarea răspunderii Guvernului în Parlament săptămâna viitoare: „Soluția corectă și rapidă pentru pachetul 2 este asumarea răspunderii Guvernului în Parlament săptămâna viitoare.”
Acesta a subliniat că PNL a fost primul partid care a decis, în unanimitate, susținerea pachetului, îndemnând partidele din Coaliție să adopte aceeași poziție.
„PNL este primul partid care a decis în forurile interne susținerea Pachetului 2, făcând acest lucru în unanimitate. Îndemnăm partidele din Coaliție să adopte o poziție similară cu cea a PNL.
Orice tergiversare ne plasează pe o curbă de risc sporit din punct de vedere bugetar și economic. Dacă acest guvern nu e susținut ca să facă ce trebuie, prețul tergiversării va fi mare pentru țară.
Există un curent anti-reformist, care încearcă să frâneze reformele, să le amâne. PNL nu va permite acest lucru; scopul acestei guvernări este să promoveze reforme reale, nu să se prefacă și să mimeze reformele.”, a declarat liberalul.


