Pregătim transformarea digitală a activităţii spitalelor clinice din subordinea noastră!
Desfăşurăm 4 proceduri de achiziţie pentru furnizarea componentelor IT necesare implementării platformelor digitale e-Health la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea» și Spitalul Clinic Județean de Urgență, şi sunt cinci operatori economici care au depus oferte.
Mă bucur că toate loturile de echipamente pe care dorim să le alocăm celor patru spitale au fost ofertate şi sper ca în urma procedurilor de evaluare să putem atribui aceste contracte.
Am accesat peste 23 de milioane de lei, fonduri PNRR 100% nerambursabile, pentru a upgrada activitatea spitalicească, modul de gestionare a informaţiilor medicale, relaţiile intra şi interinstituţionale, astfel încât să asigurăm un sistem interoperabil atât în relaţia medici – pacienţi – aparţinători – instituţii terţe, cât şi în tot ce înseamnă un management performant la nivelul spitalelor beneficiare.
Digitalizarea este o necesitate pentru azi, nu o cerinţă pentru mâine şi de aceea ne-am propus să integrăm sistemele digitale în cât mai multe din domeniile gestionate de Consiliul Judeţean Braşov, dacă nu chiar în toate!


