Administrația locală are nevoie de echilibru național. Doar așa putem continua dezvoltarea comunităților noastre.
Ca președinte al Consiliului Județean Brașov, știu ce înseamnă să duci mai departe proiecte esențiale pentru oameni: infrastructură, educație, sănătate, dezvoltare locală. Toate acestea au nevoie de predictibilitate financiară și de un stat care funcționează corect, la toate nivelurile.
Din experiența mea ca ministru al Dezvoltării, am învățat că, fără stabilitate bugetară la nivel național, administrațiile locale sunt primele afectate. Fondurile europene nu vin dacă nu respectăm regulile. Investițiile locale nu pot continua dacă finanțarea este blocată. Iar cetățenii simt imediat orice dezechilibru.
Tocmai de aceea, susțin deciziile care țin sub control deficitul bugetar. Este singura cale prin care putem proteja investițiile locale și accesul la fondurile europene.
Este un moment în care România are nevoie de echilibru și viziune. Iar administrațiile locale trebuie să fie sprijinite, nu puse în dificultate.
La Brașov și în toate județele țării, oamenii așteaptă continuitate, nu blocaje. Iar noi, ca aleși locali, avem datoria să spunem lucrurilor pe nume.


