Jan 27

Cartea Neagră a guvernării: „2017 – Un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”

Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, a prezentat, într-o conferință de presă, un rezumat al Cărții Negre a guvernării PSD,  al cărei mesaj, concentrat este „2017 – Un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”.

În esenţă, iată ideile principale:

Din totalul de 724 de măsuri asumate, neîndeplinite sunt 595 – 82%, parțial realizate 96 – 13%, iar măsurile realizate sunt doar 33 – 5%

 A. Guvernarea PSD – ALDE a irosit o creșterea economică moștenită importantă de cca 7% și a aruncat banii câștigați în plus pe măsuri populiste care au distrus echilibrele economice:
1. Cheltuielile bugetare au depășit cu mult veniturile încasate și au dus la un deficit bugetar păstrat artificial la limita de 3%, cu riscul de a declanșa procedura de deficit excesiv.
2. Inflația a crescut de la 0,2% la începutul anului la 3,3% în luna decembrie și există riscul ca în anul 2018 să avem o inflație de peste 4%.
3. Importurile, stimulate de consum, au depășit exporturile astfel încât deficitul balanței comerciale a ajuns la un miliard de euro pe lună.
4. Deficitul balanței comerciale, în absența investițiilor străine directe și a atragerii de fonduri europene, a dus la cea mai mare devalorizare a leului până la o rată de schimb de peste 4,66 lei pentru un euro.
5. Presiunile inflaționiste și cererea crescută de lichiditate a statului a provocat o explozie a dobânzilor la creditele în lei prin creșterea indicelui ROBOR la trei luni de la sub 0,8% la peste 2%.

B. Guvernarea PSD – ALDE și-a încălcat promisiunile electorale de a garanta un cadru predictibil pentru afaceri fără majorări de taxe:

6. În anul 2017, Guvernul a operat 261 de modificări ale Codului fiscal, la numai un an de la intrarea sa în vigoare.
7. Oamenii de afaceri și companiile au fost în permanență amenințați cu modificări fiscale peste noapte: impozitul pe gospodărie, impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, etc.
8. Încă de la începutul anului, a fost eliminată plafonarea contribuțiilor sociale și de sănătate pentru angajații cu venituri mai mari de cinci salarii medii pe lună.
9. Începând din luna august, a fost introdusă taxarea contractelor part-time cu contribuții sociale și de sănătate integrale la nivelul unui salariu minim brut pe economie.
10. Multe afaceri riscă să fie blocate ca urmare a adoptării și implementării mecanismului de plată defalcată TVA.
11. Companiile de stat au fost decapitalizate și vulnerabilizate fiind puse în situația în care nu pot garanta funcționarea normală a infrastructurii din sistemul energetic national

C. Majorarea salariilor din sectorul public cu 25% de la 1 ianuarie 2018 prin adoptarea Legii salarizării unitare s-a dovedit cea mai mare minciună a programului de guvernare PSD – ALDE.

12. Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat anulează majorările salariale promise și riscă să ducă la scăderea salariilor în sectorul privat.
13. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru a evita scăderea salariilor ca urmare a transferului de contribuții sociale, determină o scădere drastică a bugetelor locale cu aproape 40%.
14. Impunerea impozitul pe cifra de afaceri pentru cele sub un milion de euro nu este o facilitate ci o penalitate pentru IMM-uri.
15. Haosul fiscal a dus la scăderea încasărilor și la reducerea investițiilor private din economie cu aproape 20%.
16. Reducerea contribuției de la 5.1% (din salariul brut în 2017) la 3.75% (din salariul brut în 2018) duce la o scădere efectivă de contribuție în pilonul II de pensii de peste 5%. În consecință, pensia privată a unui salariat va fi mai mică, în medie, cu 21%

 D. Atragerea de fondurilor europene și nivelul investițiilor în 2017 au atins minime record istorice.

17. Investițiile publice realizate în 2017 sunt cele mai mici din ultimii zece ani ajungând la un nivel al cheltuielilor de capital de 1,4% din PIB în 11 luni de guvernare PSD – ALDE.
18. Atragerea fondurilor europene s-a prăbușit în 2017, guvernarea PSD – ALDE a ”reușit” să deconteze cheltuieli cu fonduri europene de doar 600 milioane de euro din cele 20 miliarde de euro din fondurile de structurale și de coeziune.
19. Marile proiecte de infrastructură au fost abandonate, nu au fost lansate proiecte noi majore și nu s-au făcut progrese pe niciun șantier de lucru la autostrăzi sau la calea ferată.

E. Guvernarea PSD – ALDE a provocat haos în Educație și Sănătate.

20. S-au promis salarii mai mari în învățământ. Cu o creștere reală de 4,2% și o inflație estimată pentru începutul anului 2018 de 3,9%, salariile profesorilor vor stagna încă o dată.
21. Ministrul Educației nu a reușit să asigure funcționarea normală a școlilor cu materiale educaționale necesare.
22. Ministrul Educației nu făcut nici un progres în asigurarea condițiilor sanitare și de siguranță publică a celor peste 2000 de școli care funcționează fără autorizații.
23. Ministerul Sănătății trece printr-una dintre cele mai grave crize de management din istoria sa.
24. Criza de medicamente și de vaccinuri continuă și a provocat moartea unei persoane cu imunodeficiențe grave și a numeroși copii bolnavi de rujeolă. În Sănătate, anul 2017 a fost un ”an negru”, în care epidemia de rujeolă a dus la peste 10.000 de îmbolnăviri și 38 de decese.

F. Asaltul PSD – ALDE la independența Justiției.

25. Promovarea unor propuneri legislative de modificare a sistemului judiciar care să conducă la o subordonare politică a magistraților.
26. În 2017, pentru prima dată în ultimii ani, în raportul de evaluare al Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene a fost constatat un regres.

 10 MĂSURI CARE TREBUIAU SĂ INTRE ÎN VIGOARE DE LA 1 IANUARIE 2018:

1. Creșterea salariilor din sectorul public cu 20% față de 2017;
2. Impozit zero pentru veniturile mai mici de 2000 lei/lună;
3. Neimpozitarea veniturilor pentru medici și IT-isti indiferent de valoarea salariului;
4. Indexarea Punctului de Pensie, conform legii în vigoare. Adoptarea și aplicarea noii Legi a pensiilor;
5. Reducerea contribuțiilor sociale de la 39,25% la 35%;
6. Eliminarea contribuțiilor sociale pentru activitățile independente;
7. Reducerea TVA la 18%;
8. Impozit zero pentru terenurile agricole;
9. Impozit zero pentru autoturismele sub 1600 cmc;
10. Impozit zero pentru dividende.

Sursa: newsbv.ro