Aug 29

Brașovul va găzdui Consiliului Naţional al PNL

 

Liberalii se vor reuni în perioada 31 august – 2 septembrie, la Neptun, pentru a discuta strategia pe care o vor adopta în sesiunea parlamentară de toamnă, a declarat, luni, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, afirmând că BEx a decis şi convocarea Consiliului Naţional pe 15 septembrie.

„Biroul Executiv a decis convocarea Biroului Permanent Naţional împreună cu grupurile parlamentare, dar şi cu parlamentarii din Parlamentul European pentru 31 august, 1 şi 2 septembrie la Neptun în care vom discuta despre strategia şi tactica pe care PNL o va adopta în această sesiune parlamentară şi în care vom stabili şi priorităţile legislative pe care PNL le va avea în această sesiune de toamnă”, a declarat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.

Biroul Executiv a decis şi convocarea Consiliului Naţional al PNL pe 15 septembrie, la Braşov, a precizat Robert Sighiartău.

„Vom avea întâlniri cu membri de drept ai Consiliului Naţional şi vom adopta câteva hotărâri importante pentru organizarea PNL, dar şi strategia politică a partidului pentru următoarea perioadă”, a adăugat secretarul general al PNL.